Owlspotting

*** Acesta este al doilea dintr-o serie de trei eseuri (inspirata de urmatoarea carte). Text publicat original in update-ul tematic “Bucuresti” pe dbrom.ro in 2002. Primul eseu, “Hotul dumneavoastra” il gasiti aici.

am baut ultima gura de cola din cana mea rosie cu ferrari. inca imi e sete, dar nu mai am nimic de baut. trebuie sa scriu despre bucuresti si imi dau seama ca nu pot scrie despre bucuresti fara sa am ceva lichid langa mine. nu pot scrie cand setea face legea. nu despre bucuresti. nu, nici macar un rand. bucurestiul este atat de fluid, atat de imaterial incat nu capata consistenta decat turnat intr-o cana, o ceasca, o sticla, un pahar, sau intr-o cutie…. bucurestiul curge…

bucurestiul e noaptea de langa cana cu cola cand in centrul universului nu existi decat tu si orasul. apartin orasului si orasul imi apartine. as putea sa pun bucurestiul in buzunar si sa o sterg pe furis de pe planeta. fara sa intreb pe nimeni. as avea toate bulevardele luminate si strazile obscure zbatandu-se la mine in buzunar. o portie infima de cofeina cu zahar si as deveni dumnezeu peste oras…

o sticla de bere si zgomot. bucurestiul se agita si tipa langa mine. il privesc in fata cu ochii in ceata si incerc sa il conving sa stam jos la o discutie linistita. imi arata degetul mijlociu si se inconjoara de alte milioane de suflete. il privesc printre reflexele verzui ale sticlei si clipesc incet. “inca o bere” voi spune incercand sa imi recap orasul. il urasc cand apartine tuturor.

ginul miroase a fum… ma sufoca bucurestiul… alerg pe strazi si nu le mai recunosc. tonicul imi mangaie gatlejul. toate ulitele se invart si nu ma lasa sa scap. am aruncat si gheata si lamaia din paharul de gin, dar nu ii pot stavili furia. nu ma lasa sa beau gin pe teritoriul lui. e prea linistita bautura pentru un oras-fiara… imi sparge paharul la picioare si imi intoarce spatele. raman intr-o statie pe unde niciodata nu va mai trece nimic…

las vinul sa imi curga printre degete si apoi in apa din cada. bucurestiul e pisica care se gudura la picioarele mele. linge picaturile de vin de pe degetele mele si clipeste incet. furia i sa topit sub mirosul dulceag. as putea sa-l las acolo ametit si uitat de lume si sa plec fara el. dar nu pot. il iau in brate si il invelesc cu plapuma mea. eu dorm lipit de fereastra. nu se vede orasul, pentru ca doarme sub plapuma mea. ma vad doar pe mine.

ceaiul e paletiv pentru durerile de cap. imi aranjeaza alfabetic gandurile si le da corenta si culoare. bucurestiul sta lungit cat e de lat. e intins si imposibil de cuprins. isi construieste simultan trecutul, prezentul si viitorul. e indiferent fata de mine. imi accepta prezenta. accepta sa imi construiesc viata in perimetrul pe care mi-l ofera. ii e totuna. voi muri inaintea lui, iar astazi pur si simplu i se indoaie de asta.

stie ca nu il voi strange niciodata atat de strans cum strang uneori cana de capuccino dimineata. atunci il vad privindu-ma din strada. stau in geam cu ochii inchisi si nu ma intereseaza decat un singur lucru in acel moment. persoana mea. nu apartin orasului si realitatii lui. nu imi apartin decat mie si pot oricand sa-l arunc in cutia cu amintiri.

stie si se teme de momentele acestea. dar stie ca voi schimba cana cu altceva. acum e liniste pe masa. toate canile, cestile si paharele mele sunt goale. bucurestiul e in mine.